Inconştienţă criminală – Românii aruncă anual la gunoi 5 milioane de becuri cu mercur

becurile-economice-dezastru-ecologicÎntr-unul dintre primele articole pe care le-am publicat pe acest blog arătam de ce becurile economice sunt de fapt un dezastru ecologic, fiecare bec de acest fel conţinând între 3 şi 8mg de mercur. Tot atunci recomandam tuturor să nu folosească aceste becuri, preferind în loc becurile cu LED care nu sunt periculoase.
Iată că azi am găsit pe siteul Ziarului Financiar un articol bine documentat, care ne spune că doar în România se aruncă la gunoi 5 milioane de becuri cu mercur în fiecare an.
Datele din articol sunt obţinute de la Recolamp, o asociaţie formată din 164 de producători sau importatori de echipamente de iluminat; cea mai mare asociaţie de acest fel din România.
Dacă această situaţie tragică va continua România riscă să intre în procedură de infringement din partea Comisiei Europene.

Cât mercur ajunge în mediu?

Haideţi să facem un calcul simplu: 5 mil. de becuri * 5mg Hg/bec = 25 tone de mercur aruncate anual în mediu de către români doar prin intermediul becurilor economice şi al clasicelor neoane. Imens! Mai ales dacă mai punem la socoteală şi alte surse de poluare cu mercur gen termometre medicale, baterii de ceas etc.
Şi acum încercaţi să vă imaginaţi dimensiunea dezastrului la nivel mondial.
Şi pentru ca situaţia să fie şi mai dezastruoasă, tot din articolul din Ziarul Financiar aflăm că în 2013 au fost colectate doar 10% din deşeurile de echipamente de iluminat, în scădere faţă de 2012 când s-au colectat 15%. Deci o scădere a gradului de colectare de 30% de la un an la altul.
Cu alte cuvinte facem tot mai puţin pentru a salva această planetă, şi implicit pe noi, de la un dezastru ecologic.
Acelaşi articol ne prezintă şi judeţele fruntaşe şi codaşe la reciclarea becurilor economice în funcţie de câte tone a colectat fiecare, însă eu cred că ar fi fost mult mai corect un clasament în funcţie de cantitatea colectată raportată la numărul de locuitori al fiecărui judeţ.

Ce e de făcut?

În final revin cu sfatul pe care l-am dat şi în articolul meu anterior: NU mai folosiţi becuri economice, folosiţi becuri LED care nu sunt poluante, au o durată de viaţă mult mai mare decât becurile economice şi în plus au cel mai mic consum de energie dintre toate sursele de iluminat.
Iar dacă încă nu vă permiteţi financiar becuri cu LED, rămâneţi la clasicele becuri cu incandescenţă, deoarece dioxidul de carbon e mult mai uşor de anihilat decât mercurul.
Puteţi citi articolul din Ziarul Financiar aici: Românii aruncă anual la gunoi 5 milioane de becuri cu mercur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *