13 august 2015 – Ziua datoriei ecologice, zi cu ghinion pentru omenire

Ziua datoriei ecologice

Motto: „Dacă se desparte de natură, inima omului se împietreşte. Nepăsarea faţă de tot ce creşte şi vieţuieşte pe lume duce în curând la nepăsarea faţă de oameni înşişi.“ – profeţia bătrânilor amerindieni Lakota.

Azi, 13 august 2015, „sărbătorim“ Ziua datoriei ecologice (Earth Overshoot Day), sau ziua în care omenirea a consumat toate resursele pe care planeta le generează timp de un an. Deci, de azi începând, întreaga omenire este în faliment până la sfârşitul anului.
Sau altfel spus ne comportăm ca şi când Pământul ar fi de 1,5 ori mai mare.
Foarte interesant că site-uri ecologiste importante cum ar fi: Greenpeace International (ce să mai vorbim de Greenpeace Romania), The Ecologist, Inhabitat, Friend of The Earth, nu suflă o vorbă despre acest eveniment grav.
Ziua datoriei ecologice, este calculată de către Global Footprint Network, ca fiind raportul dintre amprenta noastră ecologică (ceea ce consumăm) şi capacitatea planetei de a genera aceste necesităţi ale noastre. Ziua datoriei ecologice este acea zi din an în care amprenta noastră ecologică devine mai mare decât ceea ce produce planeta noastră.
Această zi vine tot mai repede în fiecare an. Dacă în 1987 acestă zi cădea în 19 decembrie, douăzeci de ani mai târziu avansase în 26 octombrie, iar anul trecut a fost pe 19 august. Vezi mai multe pe Wikipedia.
Bineînţeles că acest consum nu este peste tot la fel. Ţări precum: Canada, statele din Peninsula Scandinavă, Rusia, Ţările Baltice, Australia, România, Bulgaria, mare parte a Americii de Sud şi unele ţări din Africa produc mai mult decât consumă.
Conform Huffingtonpost campionii la consum sunt:

  • Emiratele Arabe – care consumă 750% din resursele pe care ei le generează;
  • Singapore – 590%;
  • Belgia – 460%;
  • Stalele Unite sunt (surpriză) „abia“ pe locul 9 în clasamentul marilor risipitori cu 310%.

Stau şi mă întreb: la ce folosesc atâtea conferinţe şi tratate internaţionale pe teme ecologice şi climatice dacă situaţia acestei planete nu se îmbunătăţeşte?
Oare de câte Cernobâluri şi Fukushime, de câte secete precum cea din România şi California, câţi lei Cecil trebuie să moară şi câte milioane de refugiaţi din faţa cataclismelor climatice e nevoie ca să ne trezim şi să o luăm în direcţia cea bună?
Oare chiar vrem să experimentăm ceea ce spuneau amerindienii Cree?

Numai după ce ultimul copac va fi tăiat;
Numai după ce ultimul râu va fi otrăvit;
Numai după ce ultimul peşte va fi prins;
Abia atunci vom descoperi că banul nu poate fi mâncat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *